cuptor

Casa memorială are aspectul unui mausoleu trist şi abandonat: dincolo de gardul dărăpănat, cu stinghii încovoiate, o suită de dale din beton leagă poarta ferecată cu un lacăt ruginit de o clădire cubică pe două niveluri, cu pereţi vopsiţi în gri şi decoraţi cu piatră de aceeaşi nuanţă, cu acoperiş plat din tablă cernită, cu ferestre încadrate cu migală de o bordură reliefată. Acest recital magistral de griuri este tulburat însă de trei detalii disonante: în curte, două pâlcuri de copaci firavi străjuiesc verzulii poteca din prefabricate, prispa de la parter este izolată de exterior de o carcasă din fier cârmâziu şi sticlă transparentă, iar pe înălţimea celor două caturi, de la fundaţie şi până aproape de acoperiş, se ridică trei arcuri brâncoveneşti impunătoare, care îi conferă clădirii un aer de contrarietate izbitoare şi (în ultima instanţă) eliberatoare.

-The villagers said the house is not open to the public, because both his wife and his younger brother died and the other remaining relatives are still litigating over the inheritance. It still opens occasionally for cultural events.
-So we cannot visit? At least enter the yard?
-I’m afraid not. It’s locked, as you see.
-That’s awful.
-Yeah.
-Would you mind leaving me here all alone for a moment? I need to meditate and such.
-I’ll wait by the taxi.
-Thanks.

• Posted in: Uncategorized