făurar

Suntem aşezaţi faţă în faţă: ea în sensul de mers, iar eu cu spatele la locomotivă. Citim în tăcere, cufundaţi în paginile şi în gândurile noastre, până la sosirea controlorului, care aduce cu sine o seamă de descoperiri interesante. Printre acestea, faptul că ea are un bilet cu preţ redus şi cunoştinţe minime de limba română, iar controlorul un temperament coleric şi cunoştinţe vaste, însă doar în domeniul limbajului corporal. Intervenţia mea în această non-discuţie care riscă să se eternizeze îmi aduce noi revelaţii: ea vorbeşte o engleză cursivă, cu un accent oriental aproape insesizabil, iar reprezentatul căilor ferate doreşte să vadă „o adeverinţă de student sau de handicapat sau măcar de pensionar, dom’le, că nu suntem de capu’ nostru aci”. Odată rezolvată problema, ne reocupăm locurile, iar eu îi spun să nu-şi facă griji, pentru că avem aceeaşi destinaţie şi o voi anunţa când trebuie să coboare.

-May I ask you the same question, now?
-Certainly. I’m doing a post-doc in comparative literature, and right now I’m studying Marin Sorescu, the writer. Well, I felt the need to visit his native town; it’s a field trip, in a way.
-And where are you from, again?
-I’m from Turkey.
-Oh, you’re weird.
-Thanks.

• Posted in: Uncategorized