ningău

Urmează o linişte nesfârşită, un râu de tăcere care se varsă încet într-o mare de calm care pare să alimenteze la rândul său un ocean planetar de pace infinită, iar tot acest proces hidrologic complex este examinat în detaliu de două fiinţe mute, asociate conjunctural printr-un exerciţiu simplu al hazardului, fiinţe ce au ca rol contemplarea uimitoarei întinderi a neantului de sens cuprins între ţărmurile cuvintelor străine. Într-un târziu, de undeva de la capătul infinitului, una dintre fiinţe şopteşte:

-Hey, would you like to play a game?

şi, fără să mai aştepte răspunsul, îşi înveleşte corpul în cearşaful alb, lăsându-şi expuşi doar ochii, ochii de copil care-şi doreşte cu încăpăţânare o jucărie imposibilă şi refuză să accepte că n-o va obţine vreodată, pentru că într-o noapte aparte a privit în sufletul neantului cuvintelor şi a înţeles că Iată…

“Iată, lucrurile/ sunt tăiate în două,/ de-o parte ele,/ de-o parte numele lor.
E un loc vast între ele,/ loc de alergătură,/ de viaţă.
Iată, tu eşti tăiat în două./ De-o parte tu,/ de-o parte numele tău.
Nu simţi câteodată, poate în vis,/ poate lângă vis,/ că peste fruntea ta/ se suprapun alte gânduri,/ peste mâinile tale/ alte mâini?
Cineva te-a înţeles pentru o clipă/ facând numele tău/ să treacă prin corpul tău,/ sonor şi dureros,/ ca limba de bronz/ prin golul clopotului.”

• Posted in: Uncategorized