răpciune

Flo Morrissey cântă la radio: „If you can’t love, this all goes away”. Uneori doar o melopee sfâşietoare este capabilă să-ţi insufle vitalitatea necesară pentru a înţelege şi ingera realitatea. Spiritul destrămat, prăbuşit în hău, îşi deschide aripile, nu neapărat pentru a evita zdrobirea de sol cât pentru a se bucura de planarea nemaiaşteptată. Zborul este în fond abandon în voia curenţilor, a cerului, a simţirilor revelate de o stare paradoxală. Zborul, îndrăgostirea, sau totul dispare.

Dispar chiar şi numele astea absurde pe care le dăm, arogant, lucrurilor, locurilor. (Asta n-o mai cred, din moment ce am reuşit să ne numim până şi singularitatea originară în modul cel mai absurd cu putinţă: Big Bang).

Picăturile. Murgaş. Plopşorelu. Râul Valea lui Dan. Gogoşeşti. Motoci. Râul Teslui. Urecheşti. Floreşti. Dudoviceşti. Râul Şimnic. Mischii. Bariera Vâlcii.

-What’s so funny?
-These names, these places. It’s so Dada, laughable, and yet so natural, soothing. These could be anywhere, we could be anywhere, in another place, in another time, in a fairy tale or in a folk song.
-Or a poem.
-Raindrops, Darkhorsie, Poplartree, Donutcity, Tomcats, Earpull, Flowery, Dudestuff, Steely, Raildale, and a few ludicrous-sounding rivers.
-I like Raildale. It reminds me of Rivendell, the elvish city.
-….And so we passed through the elvish borrough of Raildale, towards the ostentatious, vivacious, salacious, voracious, hellacious and obviously mendacious Hotel Psychedelia.

• Posted in: Uncategorized